Balonul rotund — ce rămâne dintr-un vis

Context

Înainte de antrenamente, vestiare și cantonamente a existat fotbalul nostru din cartier. Echipa 43’u, terenurile improvizate, două pietre în loc de porți. Dacă aveam o minge, aveam tot ce ne trebuia. Acolo am fost pentru prima dată fotbalist, înainte să am legitimație.

Am crescut în Pitești, cu FC Argeș și povestea lui Dobrin aproape. Am făcut și dans sportiv: repetiții, concursuri, emoția scenei. În cele din urmă, am ales fotbalul. Credeam că acela era drumul meu.

Momentul

În juniorat, banca de rezerve a devenit mai mult decât un loc. A devenit întrebarea dacă sunt suficient. Mă încălzeam și speram să fiu chemat. Uneori primeam câteva minute. Alteori, nimic.

Într-o vară părea că se deschide șansa să încep titular. Apoi, la un antrenament, am căzut și mi-am rupt antebrațul. Din spital îmi amintesc frica și mâna mamei. Nu putea opri durerea, dar era acolo. Au urmat operația, recuperarea și întoarcerea pe bancă.

Mai târziu, la FC Argeș 2, am început să joc constant. Nu conta că era un nivel mai mic. Conta să fiu pe teren, să greșesc și să cresc prin meciuri. Au existat și antrenori care mi-au dat încredere. Pentru copilul care se simțea mereu pe margine, asta însemna enorm.

Urmarea

Frustrarea nu rămânea însă la stadion. În adolescență au existat alcool, etnobotanice și excese despre care nu vorbesc cu mândrie. Nu pun totul pe seama anturajului. Au fost și alegerile mele. După un asemenea episod, m-am accidentat la genunchi. Recuperarea incompletă și revenirea grăbită au făcut întoarcerea și mai grea.

Ce a ajutat

În ultima etapă a junioratului, împotriva Sporting Pitești, am intrat în repriza a doua. Eram conduși cu 2–0. Am reușit două pase de gol, iar echipa a întors rezultatul. După meci am fost chemat la antrenamentul echipei mari. Pentru o clipă, copilul care voia să fie văzut a fost văzut.

Mesajul meu

Astăzi scriu „Balonul rotund” ca să înțeleg toate aceste etape. Înțeleg mai bine și sacrificiile părinților mei: drumurile, timpul și răbdarea care făceau posibil visul.

Fotbalul nu mi-a dat finalul pe care îl imaginam. Mi-a dat însă prieteni, disciplină, întrebări și amintiri. Învăț că valoarea mea nu încape în minutele unui meci.

Nu este o tragedie că visul tău s-a schimbat. Unele victorii se măsoară în curajul de a spune adevărul și de a-ți privi greșelile fără să te urăști.

Adaptare după manuscrisul în lucru al autorului. Relatarea reflectă amintirile sale; cronologia exactă a unor episoade rămâne de verificat.